Meniu Principal

Rețelele de socializare împânzite de trolii Nicușorului

USR-ul a dat ordin pe unitate: creați cât mai multe conturi false! Aduceți jigniri și cât mai multe acuze prin diferite mijloace de imagine!

Apar tot mai multe dovezi în spațiul public privind campania murdară pe care USR-ul și susținătorii lui Nicușor Dan au declanșat-o în mediul on-line. Este dovada faptului că sunt disperați și încearcă să-i intimideze pe românii care susțin mișcarea suveranistă.

Avocatul Silvia Uscov a făcut public o serie de materiale care demonstrează acest lucru, menționând că au fost sesizate și instituțiile abilitate să ai măsuri:

 

„Noi am monitorizat că se urcă subiectul pe Reddit și apoi e preluat prin vectori de propaganda pe rețele. Iată și câteva dovezi de încercări de manipulare.
În postarea următoare va prezint și activități de dezinformare, față de care a fost sesizat DIICOT-ul”, a scris avocatul Silvia Uscov într-o postare pe pagina de socializare, preluată de Anca Alexandrescu.