REGLEMENTAREA CONTROLULUI POPULAȚIEI DE URȘI BRUNI DIN ROMÂNIA
Necesitatea unei intervenții legislative nu mai poate fi pusă la îndoială în condițiile în care România a ajuns printre primele locuri din lume privind densitatea populației de urși, cu mult peste densitatea optimă. Peste 40% din toți urșii din Europa se află în țara noastră. Proiectul de lege prevede în mod expres că vânarea urșilor, conform noilor cote, se va face în zonele de risc în care au avut loc cele mai frecvente atacuri împotriva oamenilor și cele mai mari distrugeri materiale provocate de urși. Așadar, scopul reglementării nu este de a da liber la vânătoare, ci de a elimina riscul unor noi atacuri ale urșilor asupra oamenilor. În orice ecuație, viața oamenilor prevalează față de viața urșilor, iar acest lucru trebuie însușit și de ONG-urile care până acum s-au opus acestei reglementări
o Proiectul de lege aflat în dezbatere a fost inițiat de fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, și este susținut prin semnătură de parlamentari de la UDMR, PSD, PNL, AUR și minorități.
o În proiectul de lege se precizează expres că se va acționa în zonele de risc pentru oameni. Vânătoarea de urși se va repartiza „în funcție de numărul de atacuri la adresa populației umane, respectiv în funcție de numărul și valoarea pagubelor materiale generate de atacurile de urs brun centralizate la nivelul autorităților care răspund de vânătoare”.
o În proiectul de lege sunt prezentați doi indicatori privind numărul de urși care pot fi vânați:
o Cota de prevenție = 426 urși, repartizați în funcție de numărul de atacuri la adresa oamenilor. Scopul e de a preveni atacurile asupra oamenilor.
o Cota de intervenție = 55 urși – în funcție de cererile urgente pentru rezolvarea unor probleme grave generate de prezența urșilor. Scopul e de a rezolva anumite probleme punctuale.
o Trebuie făcută distincția între habitatul natural al urșilor – departe de comunitățile mari de oameni – și zonele de interacțiune dintre urși și oameni. Problema care trebuie rezolvată este de a îndepărta de urșii din zona de interacțiune, nu din habitatul lor natural.
o Acest lucru se poate realiza prin două tipuri de acțiuni complementare:
o În general, reducerea densității de urși din România care e cu mult peste limita optimă.
o Eliminarea acelor exemplare care determină migrația urșilor din habitatul lor natural către zona de interacțiune cu oamenii (respectiv masculii dominanți care atacă puii de urs și determină migrația ursoaicelor cu pui către zona de interacțiune cu oamenii).
Viorel Sălan, deputat PSD
« Viorel Sălan: Producem mai mult, mai bine, mai performant, exportăm mai mult! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Căpitanul echipei Corvinul Hunedoara răspunde unei postări publice făcute de către un fost polițist »