Reducerea vârstei standard de pensionare pentru minieri
Ieri, am avut la VOTUL FINAL și am votat PENTRU aprobarea OUG 10/2020, emisă de către Guvernul Orban
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.263/2010, în sensul instituirii dreptului de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, în domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în activităţile enumerate anterior.
Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare şi stagiul minim de cotizare pentru femei şi bărbaţi sunt stabilite în raport de luna și anul naşterii (anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).
Vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.