Reconversie, în scop turistic, a zonei Valea Jiului – Baru – Țara Hațegului
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, s-a întâlnit ieri cu o delegație condusă de primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, care a prezentat un studiu privind reconversia în scop turistic a zonei Valea Jiului – Baru – Țara Hațegului. La întâlnire a participat și subprefectul Lorincz Szell.
Studiul a fost realizat gratuit de către ing. Manfred Helmert, din Germania, în baza bunelor relații pe care le are cu administrația locală și comunitatea din Baru.
Proiectul prevede să fie creat pentru comuna Baru și localitățile învecinate, un parc tematic, „PARCUL DACILOR”, și o arenă care poate găzdui evenimente sportive naționale și internaționale.
În parcul tematic vor putea avea loc activități pentru toate categoriile de vârstă, copii, părinți și bunici, iar realizarea acestuia, cu finanțare europeană, va constitui un prim pas pentru restructurarea economiei din zonă, pentru turism. În paralel se va dezvolta rețeaua de cazare și prestări de servicii turistice diverse.
Totodată, a precizat primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, prin accesarea fondurilor prevăzute în programul de dezvoltare locală „Anghel Saligny” al Guvernului României, vor fi modernizate infrastructurile rutieră, de apă și canalizare din zonă, strict necesare dezvoltării turismului local și regional.
Prefectul Călin Petru Marian i-a felicitat pentru inițiativă atât pe autorul studiului de fezabilitate, Manfred Helmert, cât și pe primarul comunei Baru și le-a transmis că, în calitate de reprezentant al guvernului, sprijină toate investițiile care pot duce la dezvoltarea localităților hunedorene.