Meniu Principal

Recepție finală la Secția Cardiologie a SJU Deva

Joi, 4 februarie 2021, a avut loc recepția finală a lucrărilor de la Secția Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, care a fost relocată în spațiul rămas liber (ultimul nivel al clădirii Ambulatoriului de specialitate) după mutarea secției ATI în corpul blocului nou. Mutarea și amenajarea secției la standarde înalte a fost realizată prin programul de reparații capitale finanțat de Ministerul Sănătății.

Alături de conducerea SJU Deva, de reprezentanții ISU și DSP Hunedoara, la recepție a participat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, precum și reprezentanții firmelor implicate în realizarea acestui proiect.

Secția dispune de 45 de paturi și cuprinde spații pentru investigații imagistice, cabinete pentru consultații, cabinete pentru medici și asistente, oficii, grupuri sanitare. De asemenea, pentru autorizarea activității, a fost construită o scară de incendiu care să deservească Secția Cardiologie.

Laurențiu Nistor: Când este vorba de sănătate, nu se ține cont de culoarea politică

„Doresc să mulțumesc constructorului, pentru modul în care a realizat lucrările, ministrului sănătății, pentru sprijinul acordat, dar și Primăriei Municipiului Deva și conducerii Spitalului Județean Deva. Când este vorba de sănătate, nu se ține cont de culoarea politică. Trebuie să înțelegem cu toții că sănătatea este primordială pentru hunedoreni. O colaborare bună între toate instituțiile din județul Hunedoara va duce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor județului nostru”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara care și-a exprimat încrederea că Ministerul Sănătății va aloca fonduri pentru finalizarea programului de reparații capitale.

„Pentru Spitalul Județean de Urgență din Deva deschiderea Secției de Cardiologie este un lucru extraordinar. Mă bucur nespus pentru faptul că începând de astăzi, putem funcționa în parametrii optimi”, a declarat dr. Emil Stoica Mariș, manager interimar al SJU Deva.

Consiliul Județean Hunedoara va finanța în acest an amenajarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), un compartiment de terapie intensivă cu o capacitate de 12 paturi. Prin organizarea acestui compartiment va fi redus și riscul de deces al pacienților aflați în stare critică.

„În momentul de față, avem o secție de cardiologie modernă. Realizarea acestei secții este un pas foarte important pentru calitatea serviciilor medicale din județul Hunedoara, în viitor, urmând construirea unui compartiment USTACC și a unui laborator de cardiologie intervențională. Aceasta este dorința noastră și sperăm să putem duce la bun sfârșit toate aceste proiecte, pentru a pune județul Hunedoara pe harta cardiologiei intervenționale”, a declarat dr. Constantin Blaj, șeful secției Cardiologie a SJU Deva.

Proiectul de reparații capitale al Spitalului Județean de Urgență Deva a fost demarat în anul 2009 la inițiativa actualului președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care, la acea vreme, era deputat în Parlamentul României și a medicului Ioan Demeter (pe atunci director al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara).