Meniu Principal

RAPORT DE ACTIVITATE – SESIUNEA PARLAMENTARĂ FEBRUARIE-IUNIE 2023

Consecvent, responsabil și dedicat mereu cetățenilor care m-au ales să îi reprezint în Parlamentul României. Aceasta a fost și a rămas deviza mea.
M-am străduit ca toate acțiunile mele de până acum să reprezinte direct preocupările cetățenilor care au dreptul de a fi implicați în procesul instituțional de luare a deciziilor ce îi afectează.
Din păcate, conflictul armat în plină desfășurare de la granița de est a României a impus ca Parlamentul să acorde sprijin constant Guvernului României în soluționarea legislativă a situațiilor de criză generate de război. În acest sens, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională este o componentă foarte importantă a acestui lanț de decizie, iar urgența momentului rămâne modernizarea și înzestrarea Armatei României.
Inițiativele legislative pe care le-am promovat în această sesiune parlamentară au reprezentat soluții legale pentru creșterea gradului de siguranță publică și reglementarea justă a unor lacune în ceea ce privește activitatea de evidență a populației.
Spre bucuria mea, una dintre aceste inițiative legislative a devenit lege și a fost promulgată. Este vorba despre Legea nr. 162/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Iniţiativa legislativă stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de 10 persoane. Proiectul vizează astfel îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţa persoanelor, a calităţii datelor înregistrate în registrul de evidenţă a persoanelor şi pentru crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.
Am folosit posibilitatea de a prezenta declarații politice pentru a promova problemele județului Hunedoara și aspecte referitoare la interesele ale României, în primul rând în domeniul apărării naționale.
În același timp, probleme ale cetățenilor au devenit întrebări adresate ministerelor de resort. Principalul scop a fost identificarea, dacă există, a unor posibile completări ale cadrului juridic.
Rămân la convingerea că soluțiile legislative sunt mai bune, mai eficiente și mai durabile atunci când se bazează pe contribuția oamenilor pe care îi afectează.
În procedură parlamentară, mai am deja câteva inițiative legislative vizând aspecte legate de Cetățile dacice din Munții Orăștiei și de domeniul apărării naționale și ordinii publice.
Agenda pentru sesiunea parlamentară următoare este deja pregătită.
În primul rând nu am renunțat la rezolvarea a două situații a căror soluționare trenează de mult timp. Mă refer la lipsa semnalului de telefonie mobilă în unele zone montane ale județului Hunedoara și la acordarea de despăgubiri pentru cetățenii din zona Romos – Geoagiu – Orăștie care au fost expropriați în vederea construirii tronsonului de Autostradă Sibiu-Orăștie.
Am de asemenea în intenție să aduc îmbunătățiri cadrului juridic din domeniul utilizării substanțelor pirotehnice.
Și nu în ultimul rând, îmi doresc realizez și alte completări ale legii privind evidența populației.
Am fost și rămân deschis dialogului direct cu oamenii. Ca și până acum, îmi doresc foarte mult ca să le pot oferi, prin activitatea mea parlamentară, sprijinul de care au nevoie și pe care și-l doresc


(Stirea urmatoare) »