Meniu Principal

Raluca Turcan lovește din nou: Crin Antonescu, un Președinte care spune lucruri, nu doar vorbește!

Cunoscută pentru gafele monumentale în materie de exprimare și logică a frazelor, Raluca Turcan nu se dezminte și lovește din nou. De această dată printr-un text care însoțește o fotografie de la manifestarea din Cluj.

Turcan ne spune că viitorul președinte Crin Antonescu nu doar spune lucruri, dar și vorbește.

De-a lungul carierei sale de politician, Raluca Turcan a rămas în memoria colectivă cu o serie de fraze sau expresii care și astăzi fac deliciul publicului larg.

Să ne amintim două dintre acestea:

„Pentru tragedia de la Timişoara trebuie să existe o răspundere directă a tuturor factorilor implicaţi. Adică nu se poate ca în materie de siguranţă publică să nu existe controale ale instituţiilor statului, astfel încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte, ferească Dumnezeu, mort, aşa cum s-a întâmplat în Timişoara.

Turcan este și autoarea expresiei conform căreia poştaşii „propaghează”, în loc de „propagă”.