Radiologie ultra-modernă la Spitalul Județean din Deva
Am semnat contractul privind achiziția publică de lucrări la obiectivul „Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, laboratorului de medicină nucleară, extinderea cabinetului de pediatrie în cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Deva.”
Este un pas important pe care Consiliul Județean Hunedoara îl face, implementarea acestui proiect finanțat din fonduri europene fiind una dintre cele mai importante investiții în sănătate. De altfel, preocuparea noastră continuă pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților care se adresează SJU Deva fiind asumată atât prin proiecte cu finanțare guvernamentală, cât și prin investiții realizate din fonduri proprii.
La finalul acestui proiect, a cărui realizare se întinde pe 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, SJU Deva va avea unul dintre cele mai moderne laboratoare de radiologie din vestul țării. Conform proiectului, a cărui valoare se ridică la 7.416.970,29 lei cu TVA, pe lângă lucrările de amenajare a noului spațiu, sunt cuprinse dotări cu echipamente medicale de ultimă generație: ecograf staționar cu 3 sonde, aparat scopie-grafie digital, aparat grafie digital, mamograf digital, dexadexxum T, sistem PACS și computer tomograf CT cu 128 slices.
Concomitent cu acest proiect, Consiliul Județean Hunedoara derulează și investiția privind modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe (fonduri europene) și proiectul de reparații capitale (fonduri guvernamentale).
Vom urmări cu multă atenție execuția lucrărilor în aceste proiecte, pentru sănătatea este principala preocupare a conducerii CJ Hunedoara.