Meniu Principal

PROTEJAREA PĂDURILOR O PRIORITATE PENTRU PARLAMENT

Inițiativa legislativă adoptată în această săptămană în Camera Deputaților va genera protecție suplimentară pentru pădurile din România. Proiectul prevede obligația proprietarilor de păduri să monteze sisteme de supraveghere video, iar jandarmii și polițiștii vor avea printre atribuții controlul camioanelor cu lemne.
Legea a fost adoptată cu 265 de voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă”.
Astfel, se dorește implementarea unui sistem de monitorizare video care să permită supravegherea și înregistrarea activităților desfășurate în păduri, în special pe drumurile forestiere, unde tăierile ilegale au loc frecvent. Conform propunerii, sarcina asigurării acestei supravegheri cu sisteme tehnice de monitorizare și revine proprietarilor de păduri. În ceea ce privește asigurarea fondurilor necesare acestor investiții, ele ar urma să fie cu bani de la bugetul de stat.
De asemenea, inițiativa prevede introducerea acțiunilor de control în fondul silvic din partea Jandarmeriei Române, ca urmare a supravegherii video efectuate. Astfel, Jandarmeria Română va primi și atribuția de a monitoriza și interveni în cazul constatării unor activități ilegale în păduri, asigurând astfel aplicarea legilor și prevenirea infracțiunilor silvice.
Proiectul de lege are ca scop protejarea pădurilor, prevenirea tăierilor ilegale și asigurarea controlului eficient asupra activităților desfășurate în fondul forestier. Aceasta se dorește a fi un pas important în direcția conservării biodiversității și menținerii echilibrului ecologic, având în vedere importanța pădurilor în buna funcționare a ecosistemelor și în purificarea aerului.
Legea a fost adoptată în Camera Deputaților care este si Cameră decizională și va ajunge pe masa Președintelui României pentru promulgare.
Viorel Sălan, deputat PSD


« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »