Proiectul noului cadru legislativ din educație
Am participat astăzi la dezbaterea organizată de ISJ Hunedoara cu privire la proiectul noului cadru legislativ din educație: Legea învățământului superior și Legea învățământului preuniversitar.
Țin să o felicit pe doamna inspector școlar județean Maria Ștefănie pentru organizarea acestui eveniment atât de necesar pentru mediul educațional din Hunedoara. M-am bucurat să aud propuneri pertinente și bine argumentate pentru îmbunătățirea celor două proiecte de legi din partea elevilor, părinților, studenților, a cadrelor didactice, primarilor, a mediului de afaceri și a sindicatelor din învățământ.
Mulțumiri domnului ministru Sorin Mihai Cîmpeanu pentru intervenția sa online, precum și domnilor și doamnelor secretari de stat Florian Lixandru, Antoneta Bolchiș (Min. Educației), respectiv Lucian Rus (Min. Antreprenoriatului și Turismului) pentru participarea fizică.
Vă reamintesc că este ultima săptămână în care cele două proiecte legislative se află în consultare publică, iar dacă nu ați făcut-o deja puteți transmite propuneri de modificare și completare la adresa consultare.legieducatie@edu.gov.ro până miercuri, 24 august 2022.
« Negociatorul în sandale Cristian Ghinea a cedat nervos în fața evidenței! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) LEGILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI – DEZBATERE PUBLICĂ »