Proiecte de dezvoltare și stadiul investițiilor
Proiectele de dezvoltare a localităților și stadiul investițiilor aflate în derulare au fost principalele teme ale discuțiilor dintre prefectul județului Călin Petru Marian și primarii din Lupeni și Bănița, care au avut loc la primăriile celor două localități. La întâlniri au participat și subprefecții Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a prezentat conducerii Instituției Prefectului proiectele care vor fi depuse pentru finanțare conform Planului Național de Redresare și Reziliență, Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, Administrației fondului de Mediu sau conform prevederilor din bugetul local.
În municipiul Lupeni sunt pregătite pentru a fi depuse proiecte care vizează asfaltarea drumurilor, canalizare și introducerea gazului metan, care, daca vor fi aprobate, vor fi finanțate din programul guvernamental „Anghel Saligny”.
De asemenea, sunt pregătite documentațiile pentru proiecte privind creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale și pentru amplasarea a 12 stații de încărcare pentru autovehicule electrice.
Prefectul Călin Petru Marian a mai solicitat detalii referitoare la desfășurarea etapei de autorecenzare din cadrul Recensământului General al Populației și Locuințelor precum și despre digitalizarea Registrului Agricol și a nomenclatorului stradal.
În comuna Bănița, primarul Dorin Petru Marc a prezentat proiectele de reabilitare a drumurilor comunale, de reabilitare a clădirilor publice și de amplasare a stațiilor electrice de încărcare, necesare viitoarelor microbuze electrice destinate transportului elevilor.
Prefectul Călin Petru Marian le-a recomandat celor doi primari să asigure o atenție foarte mare recensământului general și eliberării de adeverințe necesare locuitorilor pentru a beneficia de sprijin guvernamental prin A.P.I.A.
Totodată, i-a asigurat pe cei doi primari de susținerea Instituției Prefectului pentru ca proiectele de dezvoltare și modernizare a localităților să fie începute și duse la bun sfârșit.