Meniu Principal

Programul Național de Investiții Anghel Saligny

 Toate cele 104 proiecte mature pentru distribuția gazelor, finanțate prin Programul Anghel Saligny, au fost aprobate

Încă 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, au fost aprobate de către guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă.

Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja și care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM. Prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” aproximativ 196.000 de familii vor fi branșate la rețeaua de gaze. De asemenea, prin acest program sunt alocate 65,5 miliarde de lei și pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă și canalizare.

Vasilică Potecă – Senator PNL

 



« (Stirea anterioara)