Meniu Principal

Prioritățile din programul de guvernare propus de Guvernul Ciolacu

1) Combaterea speculei din piața de alimente – Cea mai urgentă măsură pe care o are în vedere noul guvern este stoparea speculei care a dus la creșterile prețurilor la alimente, care continuă să alimenteze inflația. La fel cum PSD a eliminat specula prețurilor la energie și carburanți, tot așa se va proceda și pentru eliminarea speculei din piața de alimente. Producătorii și comercianții corecți vor fi parteneri în măsurile luate de noul guvern pe această piață.
2) Patriotismul economic – noul guvern își propună să direcționeze investițiile și fondurile europene pentru dezvoltarea producției realizate în România. Țara noastră trebuie să treacă de la o economie bazată pe consum de bunuri din import la o economie bazată pe producție autohtonă. E vizată în primul rând producția industrială, procesarea produselor alimentare și sectorul materialelor de construcții. „CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE” trebuie să devină o stare de spirit a tuturor românilor.
3) Creșterea veniturilor celor care muncesc, în special pentru cei cu venituri mici și medii. Reducerea impozitării muncii, creșterea salariului minim și măsuri de sprijin și creșterea pensiilor – astfel încât fiecare român care muncește sau a muncit o viață întreagă să aibă un trai decent, în țară, nu în străinătate. Țintele propuse vizează inclusiv salariații din mediul privat: creșterea salariului minim net la 500 de euro și a salariului mediu net la 1.000 de euro.
Despre criticile „de dreapta” ale programului de guvernare
Ce înseamnă „PATRIOTISM ECONOMIC”?
o Investiții, producție și locuri de muncă plătite decent aici, în România
o Parteneriat economic cu toate firmele are produc în România – indiferent de acționariatul lor.
o Stimularea și atragerea investițiilor străine în capacitățile de producție din România.
o Reducerea importurilor prin creșterea prezenței produselor românești. „Cumpără românește” înseamnă să sprijini producția internă și locurile de muncă din România.
o Creșterea producției interne înseamnă mai multe locuri de muncă, plătite decent.
o Creșterea producției înseamnă dezvoltarea comunităților și creșterea veniturilor la bugetul de stat pentru susținerea domeniilor prioritare: Sănătate și Educație.
o Susținerea industriilor competitive din România: industria auto, industria materialelor de construcții, industria alimentară, industria IT, industria de medicamente și de echipamente medicale, chimică, petrochimică, industria de tractoare, mașini, unelte și utilaje agricole, îngrășăminte, construcția de nave și energie.
o Patriotismul economic este practicat și de economiile dezvoltate ale lumii:
o Statele Unite: Programul de Stimulare Economică Biden (1,9 trilioane dolari adica 1900 miliarde dolari),
o Uniunea Europeană – Planul Industrial de peste 100 miliarde euro din bugetul european,
o Germania: pachet de stimulare de peste 150 miliarde euro,
o Japonia pachet de 1000 miliarde dolari.
Despre sintagma: românii să nu mai fie „sclavii moderni ai Europei”
o Da, este o realitate pe care au trăit-o foarte mulți români care muncesc în România și Europa.
o Salariile mici au fost mult timp prezentate ca principal avantaj pentru investițiile străine în România. Așa s-au dezvoltat industriile de lohn care au exploatat salariații români printr-un raport inechitabil dintre salariul plătit și munca prestată.
o Din același motiv, mulți români au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate unde au prestat cele mai grele munci, (în special în agricultură și construcții) în schimbul unor salarii mai mici decât primeau salariații din țările de origine.
o Din aceste motive mulți dintre români au sentimentul că sunt „sclavii moderni” ai Europei – pentru aceeași muncă sau chiar pentru o muncă mult mai grea sunt plătiți mult mai puțin decât ceilalți europeni.
o Acest cerc vicios al salariilor mici trebuie întrerupt, iar Guvernul Ciolacu are în vedere mai multe direcții pentru realizarea acestui obiectiv: reducerea taxării muncii pentru cei cu venituri mici și medii; creșterea salariului minim; forme de sprijin suplimentar pentru salariați.