Primul aparat de plasmafereză din județ este funcțional
Primul aparat de plasmafereză din județ este funcțional, începând de ieri, la Centrul de Transfuzie Județean Hunedoara.
Laboratorul unde este instalat aparatul medical se află la Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu din municipiul Hunedoara, a cărui conducere a asigurat spațiul necesar și administrarea laboratorului.
Plasmafereza reprezintă o tehnică transfuzională care permite prelevarea doar a plasmei de la un donator de sânge.
Plasma servește apoi la tratarea bolilor fie ca atare, fie purificată.
Specialiștii Centrului de Transfuzie județean Hunedoara vor contacta persoanele vindecate de COVID-19 care doresc să doneze sânge, urmând ca plasma rezultată să fie folosită în tratarea pacienților îmbolnăviți de noul coronavirus și aflați într-o stare avansată a bolii.
Aparatul medical a fost donat de compania „BESAMEX” care, în urma unui acord încheiat cu Ministerul Sănătății, donează astfel de aparate medicale și altor spitale din țară.
Aflat la Hunedoara, prefectul județului, Vasilică Potecă, a declarat că:
“Pentru zona noastră, funcționarea unui astfel de aparat este deosebit de folositoare din punct de vedere medical, având în vedere și numărul mare de cazuri pozitive înregistrate în județ de la începutul monitorizării. Prefectul a mai precizat că finanțarea pentru acest tip de transfuzie va intra într-un program național de sănătate publică inițiat de Ministerul Sănătății.”
Biroul de presă – Prefectura județului Hunedoara