Meniu Principal

Primăria Deva sprijină Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, în lupta împotriva COVID-19

Încă de la primele ore ale dimineţii de vineri a început acţiunea de dezinfecţie a curţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva

 În urma şedinţei operative de joi cu noua conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, am solicitat firmei SC Coral Impex SRL să înceapă de vineri de la prânz DEZINFECŢIA ÎN INTERIORUL Spitalului.

 Echipele firmei Coral Impex SRL dotate cu atomizoare stropesc cu soluţie de peroxid de hidrogen, cu diluţie de 10%, substanţă autorizată de Ministerul Sănătăţii.

Aşa cum am promis joi, la întâlnirea pe care am avut-o cu noua conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă, Primăria Municipiului Deva acordă tot sprijinul pentru a depăşi cu bine această perioadă dificilă cauzată de pandemia de COVID-19.

Vom continua să ajutăm Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva cu tot ceea ce putem pentru a proteja cadrele medicale şi pacienţii.

Sprijinim cu toate forţele echipa medicală coordonată de domnul locotenent-colonel Vlase Constantin Marinel, medic specialist boli infecțioase, noul manager al Spitalului Județean Deva.

Suntem alături de pacienţi şi de întreg personalul medical, alături de toţi cetăţenii Devei, pentru a putea să trecem cu bine peste această pandemie!

Sănătatea şi siguranţa tuturor locuitorilor este importantă pentru administraţia publică locală!

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva