Președintele PSD a reconfirmat necesitatea creșterii pensiilor
Președintele PSD a reconfirmat propunerea PSD privind necesitatea creșterii pensiilor cu cel puțin 10% .
A fost o propunere foarte serioasă, fundamentată economic, cu indicarea impactului și a surselor de finanțare. Chiar dacă în cadrul Coaliției încă nu s-a luat o decizie finală privind procentul de majorare, în viziunea PSD acesta nu trebuie să fie mai mic de 10%. O astfel de majorare este sustenabilă și necesară având în vedere creșterile de prețuri.
o În pofida unor interpretări rău-intenționate, nu există nicio contradicție între declarația președintelui PSD că nu s-a stabilit un procent în Coaliție și propunerea PSD prezentată de ministrul muncii de creștere cu cel puțin 10%. Așa cum a explicat președintele PSD, nu a existat încă o discuție în Coaliție privind un procent final, dar în viziunea PSD acesta nu trebuie să fie mai mic de 10%.
o Obligația legală a Guvernului era de a crește pensiile cu cel puțin 5,1%, respectiv rata inflației stabilită definitiv de INS, pentru anul 2021 (pentru anul în curs calculul definitiv al rate inflației va fi anunțat abia anul viitor după aprobarea bugetului de stat). Însă primele estimări ale INS arată că inflația pe 2022 este în jur de 15%. Deci majorarea pensiilor nu ar trebui să fie mai mică decât nivelul de 10% despre care știm cu certitudine că nu ar produce dezechilibre bugetare, dar poate fi mai mare în funcție de cum va arăta proiecția bugetară
« AMENDAMENTELE PSD LA OUG 119/2022 (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) UCRĂRI ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR »