Premieră la Teatrul de Artă Deva, prima din stagiunea 2020-2021
Echipa Teatrului de Artă Deva vă invită sâmbătă, 19 septembrie, ora 19.00, la spectacolul ”Crima de la Howard Johnson”, o comedie bulevardieră în regia lui Cosmin Crețu.
O garanție a faptului că nu am uitat să râdem
”După Șantaj și Parada – celelalte două producții pe care le-am propus publicului din Deva – am considerat necesar să schimb registrul și să vă invit la o comedie bulevardieră.
Crima de la Howard-Johnson este o „rețetă” americană, un text care s-a bucurat de succes oriunde a fost jucat, menit să ofere o seară destinsă oricărui spectator prezent în sală, indiferent de vârstă și pregătire. Sper să fie un spectacol cu o viață cât mai lungă, pentru că ea ar fi o garanție a faptului că nu am uitat să râdem”, spune regizorul Cosmin Crețu.
Din distribuție: Viorica Bulgac/Anette Marka, Laurențiu Lungu, Silviu Dobre, Edgar Bes
Preț bilet: 30 lei/15 lei (pensionari, elevi, studenți)
Locurile în sală sunt limitate!
Accesul spectatorilor în sala de spectacole va fi permis doar cu mască de protecție, după dezinfectarea mâinilor și termoscanare.
Rezervările se fac la Agenția Teatrală – tel. 0787.259.420 sau la tel. 0787.287.112 .