Potecă: Reuniunea privind schimbările climatice
Sâmbătă, la Roma, am avut onoarea să fiu prezent, împreună cu delegația participanților la Reuniunea interparlamentară pentru pregătirea Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice, la o audiență acordată de Papa Francisc.
În aceste zile 8-9 octombrie, am participat, la Roma, împreună cu o delegație a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare(GRUI), la Reuniunea parlamentară pentru pregătirea Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice, organizată de Uniunea Interparlamentara(UIP), în colaborare cu Senatul și Camera Deputaților din Italia.
Pe ordinea de zi a reuniunii au figurat dezbateri pe marginea unor teme deosebit de actuale: „Abordări ecologice ale redresării post-COVID-19” sau „Finanțarea politicilor globale pentru climă”.
În deschiderea reuniunii au luat cuvântul printre alții: domnul Roberto Fico, președintele Camerei Deputaților din Italia, doamna Maria Elisabetta Alberti Casellati, președintele Senatului italian și domnul Duarte Pacheco, președintele UIP.
Domnul Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru Pactul verde european, a susținut o alocuțiune pe tema: „Ambiții globale de combatere a schimbărilor climatice”.
Farul responsabilității și farul solidarității
În discursul său, Suveranul Pontif ne-a transmis:
„ Sper ca munca dumneavoastră să fie luminată de două „faruri” importante: farul responsabilității și farul solidarității. Acestea le datorăm tinerilor și generațiilor viitoare care merită tot angajamentul nostru de a putea trăi și spera. Avem cu toții nevoie de legi urgente, înțelepte și corecte, care să depășească gardurile înguste ale multor cercuri politice și să ajungă la un consens adecvat cât mai curând posibil și să utilizeze mijloace fiabile și transparente”.
Vasilică Potecă
Senator PNL