Potecă: Creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani este un fake-news !
Cine nu vrea să continue să lucreze, după vârsta de pensionare, iese la pensie ca și până acum
Nu este vorba, așa cum a apărut pe numeroase site-uri în cursul zilei de marți, de majorarea vârstei de pensionare până la 70 de ani, ci de permisiunea ca cei care doresc, și au acceptul angajatorului, să o poată face.
- Potrivit proiectului de lege – inițiat de Guvernul PNL în iunie 2021 – persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare își pot continua activitatea, LA CERERE, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
- Este vorba de o OPȚIUNE a celor care vor să activeze după vârsta de pensionare, de o oportunitate dată celor care doresc să activeze după vârsta de pensionare. Cine nu vrea să continue să lucreze, după vârsta de pensionare, iese la pensie ca și până acum.
- În PNRR se prevede, de asemenea, creșterea VOLUNTARĂ a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani. NU e prevăzută obligativitatea.
Premierul Nicolae Ciucă a ținut să precizeze miercuri, la începutul ședinței de guvern, că Executivul nu își va asuma un proiect privind creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani. Precizarea premierului vine după ce liderii PNL au discutat marți, în ședința partidului, să susțină proiectul elaborat anul trecut de guvernul Cîțu, trimis în Parlament, care prevede posibilitatea ca o persoană să rămână opțional în câmpul muncii până la 70 de ani.
Vasilică Potecă, Senator PNL