Poliția Locală Deva – implicare activă pentru un oraș mai sigur

În luna iulie 2025, polițiștii locali din Deva au fost activi pe teren, zi de zi, pentru a menține siguranța, ordinea publică și respectarea legii în municipiul nostru.
Direcția Poliția Locală Deva a intervenit în numeroase situații semnalate de cetățeni, a aplicat sancțiuni acolo unde a fost nevoie și a colaborat cu alte instituții pentru a rezolva problemele comunității. Activitatea s-a desfășurat în baza legislației în vigoare și a hotărârilor de consiliu local, cu scopul de a oferi un oraș mai sigur pentru toți locuitorii.
Acțiunile au fost desfășurate pe raza municipiului Deva și s-au concretizat prin următoarele rezultate:
I. Structura Ordine și Liniște Publică
• Polițiștii locali au aplicat 77 sancțiuni contravenționale pentru abateri privind ordinea și liniștea publică
• Au fost soluționate 91 de sesizări telefonice venite prin dispecerat și 4 sesizări scrise
• Prin aplicația „Deva 24” au fost primite și soluționate 5 sesizări
• S-a asigurat ordinea publică la 7 evenimente sociale, culturale sau sportive
• Polițiștii locali au patrulat permanent, mobil și pedestru, pentru prevenirea faptelor antisociale.
Alte activități specifice:
• Asigurarea transportului de valori între Primăria Municipiului Deva și Trezorerie
• Asigurarea protecției ofițerului de stare civilă la căsătoriile oficiate în afara sediului Casei Căsătoriilor
• Pază permanentă la accesul în Primăria Municipiului Deva și la Direcția Impozite și Taxe Locale
• Asistență la evacuările efectuate de executorii judecătorești din imobilele Primăriei
II. Structura Circulație pe Drumurile Publice
• Au fost aplicate 140 sancțiuni pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice
• Polițiștii locali au intervenit la 95 de sesizări telefonice și 12 sesizări prin aplicația „Deva 24”
• Au fost primiți în audiență 2 cetățeni
• Au fost soluționate 121 sesizări transmise de operatorii CMVT și 6 petiții scrise.
Acțiuni și intervenții specifice:
• 5 acțiuni de restricționare a traficului rutier pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor la carosabil
• Monitorizarea a 21 de autovehicule fără stăpân sau abandonate
• Ridicarea a 41 de autovehicule staționate neregulamentar și 12 autovehicule abandonate
• Implementarea a 98 de procese-verbale în Baza Națională de Date a Poliției Române
III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului
• Polițiștii locali au efectuat 15 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții sau desființare executate fără autorizație, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu
• Au fost verificate 2 firme în ceea ce privește afișajul publicitar și respectarea regulilor de amplasare a firmelor.
• Au fost verificați 76 de operatori economici și 11 comercianți ambulanți din piețele agroalimentare și târguri.
• De asemenea, s-a verificat modul în care administratorii piețelor respectă reglementările legale în vigoare.
IV. Centrul de Monitorizare Video Trafic (CMVT)
• Operatorii au preluat 194 de sesizări telefonice de la cetățeni
• Au fost gestionate 121 de sesizări primite direct de la compartimentul de supraveghere
• Au fost efectuate 128 de identificări în Baza Națională de Date
• Au fost puse la dispoziția Serviciului Investigații Criminale materiale video probatorii pentru soluționarea a 21 de dosare penale.
Direcția Poliția Locală Deva a continuat să-și îndeplinească atribuțiile cu responsabilitate, intervenind prompt în sprijinul cetățenilor și contribuind activ la menținerea ordinii publice, a siguranței rutiere și a respectării legislației în domeniul construcțiilor, protecției mediului și comerțului.
Activitatea s-a desfășurat integrat și colaborativ, cu accent pe reacția rapidă la sesizările primite atât prin canale oficiale, cât și prin aplicația „Deva 24”.
Direcția Poliția Locală Deva
« Barajul Baleia – exemplul dureros al abandonului unei capacități strategice într-o Românie în criză energetică (Stirea anterioara)