PNL recunoaște politizarea funcțiilor de directori de școli
La aproape o săptămână de la declanșarea scandalului creat în contextul numirii în funcții a noilor directori de unități de învățământ, la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara este o liniște greu de înțeles. Singura instituție care poate lămuri de ce nu au fost respectate procedurile și ce a stat la baza numirii noilor directori, tace dând naștere tot mai multor suspiciuni. Ilie Pârvan nu are curajul să-și asume public deciziile pe care le-a semnat!
În schimb, stăpânii săi de la PNL au sărit în ajutorul acestuia într-o încercare disperată de a justifica măsurile luate. Printr-un comunicat de presă semnat de Filiala Hunedoara a Partidului Național Liberal, este repetat în mod obsesiv faptul că PSD este de vină pentru tot și pentru toate. Retorica liberalilor care nu au argumente se rezumă la a arăta cu degetul și cam atât.
Am fi trecut cu vederea comunicatul PNL Hunedoara, pentru că ne-am obișnuit cu aceleași ciorbe reîncălzite de ani de zile din partea acestui partid. Dar, liberalii au făcut ceva ce, probabil acum regretă: s-au dat de gol!
În cuprinsul comunicatului de presă semnat de PNL Hunedoara sunt redate informații din interiorul ISJ Hunedoara, cu subiect și predicat, legate de procedura de numire a noilor directori. Liberalii ȘTIU că 9 foști directori „nu și-au mai exprimat dorința de a-și continua activitatea”, ȘTIU că 6 „au solicitat direcțiunea în alte unități”, ȘTIU că 4 cadre didactice „nu fac parte din Corpul Național de Experți în Management Educațional” și ȘTIU cum au fost validate rezultatele.
Dar de unde ȘTIȚI, doamnelor și domnilor, curați ca spuma mării? Cumva toată procedura s-a realizat la sediul PNL Hunedoara și hunedorenii nu au fost informați? Cum se face că, în locul ISJ Hunedoara vorbește un partid politic? Cum este posibil ca, dumneavoastră, care acuzați PSD de politizare, să asumați POLITIC un răspuns INSTITUȚIONAL? Sau nu faceți diferența, pe principiul „statul suntem noi”?
Solicităm PNL Hunedoara să nu se mai amestece în educație! Solicităm inspectorului școlar general să explice public cele întâmplate, să răspundă singur la întrebările care macină societatea hunedoreană, să înceteze să se mai ascundă în spatele partidului care l-a plantat în fruntea instituției.
Fiți primii, stimați liberali, care faceți dovada depolitizării instituțiilor de învățământ! Fiți primii dacă puteți!.
Biroul de presă al Organizației Județene a PSD Hunedoara