PNL guvernează pentru corporațiile bogate, nu pentru oameni
Orban și Câțu au adoptat un Memorandum prin care 500 milioane lei din buget, din taxele si impozitele românilor, merg direcționat către 3 companii de asigurare a creditului comercial, cu acționari străini.
Asta în timp ce mint peste 9 milioane de copii și de bătrâni spunând că nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor și pentru mărirea pensiilor, conform legii.
- Este revoltător să susţii că nu ai bani de alocaţii, dar să faci cadou o jumătate de milliard, la 3 firme. Iată că banii sunt în buget, îi vedem unde se duc, dar constatăm că astea sunt priorităţile. Evident copiii nu sunt printre priorităţile actualei puteri.
- În afară de interesele de partid, de companiile de partid și de sponsorii partidului nimeni din această țară nu beneficiază de vreun sprijin real pentru a face față efectelor economice si sociale cauzate de criza coronavirus. Deja peste 150.000 de IMM uri se află în stare latentă de insolvență și faliment.
- La 9 luni de la învestirea guvernului Orban, românii nu beneficiază de nicio măsură reală de protejare a veniturilor și a puterii de cumpărare. După 1 milion de români ajunși șomeri în 9 luni, urmează să vedem în statistici 2 milioane de români trimiși în sărăcie de Guvernul Orban.
- Companiile românești nu beneficiază de nicio măsură reală, activă, de sprijinire a activității economice în afară de invitația de a lua credite de la bănci. Încă de la învestire, Guvernul Orban s-a ținut la distanță față de români.
Scandalul tabletelor pentru învăţământul on line
Mai sunt câteva săptămâni şi începe şcoala şi copiii nu au primit tabletele care să le ofere accesul la internet şi la învătământul garantat de constituţie. Puterea nu face nimic deşi toate scenariile vehiculate până acum la nivelu executivului prevăd reluarea cursurilor prin participarea copiilor la cursuri, on line, prin rotaţie.
- Tablete promise de guvern nu au ajuns nici până acum la profesorii şi la copii dar guvernul a decis să le distribuie într-un mod care blochează accesul a mii de copii la învăţământ.
- Marea aberaţie este că nu se vor distribui tabletele gratuite dacă cineva din familie are un telefon cu acces la internet.
- Deci, dacă o familie cu mai mulţi copii are un telefon cu acces la internet, toţi copiii vor fi obligaţi să participle la cursurile on line, pe acelaşi telefon şi, probabil, în acelaşi timp.
- Evident că doar unul dintre copii va avea acces la învăţămât, în timp ce toţi ceilalţi vor fi discriminaţi şi lipsiţi de un drept fundamental, garantat de constituţie.
- Aceeaşi aberaţie este prevăzută în decizia loată de guvern şi în cazul profesorilor. Guvernul vrea ca dascălii să ţină cursuri on line fără a le asigura acces la tablete şi la internet.
- Toate aceste decizii aberante adâncesc haosul care s-a instalat în privinţa noului an şcolar.
- Orban, Anisie, Violeta Alexandru şi chiar Iohannis, nu sunt în stare să ne spună ce decizie au luat.
În acest moment, dascălii, părinţii şi copiii
- Nu ştiu dacă învăţământul se va face on line, partial on line sau dacă se va merge la şcoală
- Nu ştiu dacă elevii şi profesorii vor avea acces la internet
- Nu ştiu dacă elevii şi profesorii cu posibilităţi material reduse vor primii tablete
- Nu ştiu dacă părinţii vor putea sta acasă cu copiii pentru a-i supraveghea.