Marea Unire reprezintă punctul culminant al modernizării societății românești, efortul mai multor generații concretizat în anul 1918. Dacă în ansamblu spiritul public românesc a acordat considerația cuvenită acestui proces istoric au existat și „voci” care au nuanțat caracterizarea ei.

Este cazul lui Petru Groza (1884-1958), avocat și om politic din județul Hunedoara, născut la Băcia, locuitor al Devei. De-a lungul timpului a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918, parlamentar, ministru (1918-1927), viceprim ministru (1944-1945), prim ministru (1945-1952), președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale (1952-1958). A parcurs drumul de la o lume „veche” la o lume „nouă”, lăsând în urmă, după cum mărturisește el însuși, principii anacronice în favoarea unora, care, spune acesta, vor aduce schimbări esențiale în structura lumii.

Amintirile sale, „Adio lumii vechi! Memorii”, publicate în anul 2003, sunt, potrivit relatărilor scrise la 1 decembrie 1947, oglinda trecerii sale de la „retrograd” la „progres”. În anul 1920, ministru fiind, Petru Groza descrie astfel orașul Marii Uniri: „…în orașul Alba-Iulia nu văd decât ceea ce acest oraș a reprezentat întotdeauna, un oraș provincial, monoton, cu o piață mare, cu o veche cafenea, Dacia, în colț, prin geamurile căreia poți vedea roiul de agenți comerciali și oameni de afaceri localnici grupați în jurul meselor de joc de cărți sau discutând aprins despre tot felul de afaceri cu gesturi largi, tăind fumul gros dinăuntru…nu ne inspiră nici o emoție!” (Op. cit., p. 182). Semnificația evenimentelor din toamna și iarna anului 1918 este una specială, pentru eroul nostru: „De reținut așadar că, că poporul român din Ardeal pășea și el hotărât pe drumul revoluției alături de poporul muncitor maghiar, și nu se făcea nici o deosebire între ‶domnii‶ români și cei maghiari sau de altă naționalitate…Acesta este purul adevăr în jurul declanșării revoluției din Ardeal în toamna anului 1918. Dar nu mai puțin adevărat este că Partidul Național Român, cu osatura ‶domnească‶, după prima spaimă a ‶domnilor‶ săi, având o oarecare vechime în activitatea lui politică, și deci cu antene înfipte pe toate meleagurile Ardealului și Banatului, și-a revenit după oarecare timp din buimăceală, mobilizându-și toate forțele pentru a canaliza această pornire revoluționară a poporului spre obiectivul național, făcând eforturi excepționale (sublinierea noastră) pentru a transforma momentul social într-unul național”  (Op. cit., p. 185). Apoi, consemnează memorialistul,  că pentru pregătirea acestui important eveniment: „…în prealabil s-a făcut un simulacru (sublinierea noastră) de consultare a poporului pe județe, fiind aleși din fiecare județ un număr de delegați, aproape exclusiv intelectuali…” (Op. cit., p. 186). Are dreptate Petru Groza, deturnarea a fost…maximă deoarece, el însuși, a fost ales delegat, primind credențional. Pentru a nuanța peiorativ rolul acestui document pune cuvântul între ghilimele urmat de o paranteză semnificativă: „(mandat)” (Op. cit., p. 187). Este interesant de observat cum subliniază hunedoreanul nostru semnificația Marii Uniri: „Iată deci cum s-au petrecut lucrurile la Alba-Iulia acum aproape trei decenii, văzute astăzi fără ceața legendelor și deformărilor (sic!-n.n.) create artificial în jurul acestei date istorice de către politicienii ardeleni mereu preocupați, în discursul celor douzeci și trei de ani de așa zisă ‶Românie Mare‶ (sublinierea noastră), de schimbul de monedă măruntă a capitalului acumulat de bunacredință a unui popor care și-a pus destinele în mâinile lor” (Op. cit., p. 199).

Profund dezgustat, retras la Deva (1927), se pune în slujba comuniștilor înființând Frontul Plugarilor (1933), organizație-satelit  a acestora. La Congresul din anul 1935, Internaționala Comunistă a recomandat constituirea Frontului Popular Antifascist prin care comuniștii să dirijeze așa-zisa luptă antifascistă. Precizăm așa-zisă deoarece în anul 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov a torpilat întreaga opoziție împotriva fascismului. Tot, în anul 1935, profanând Panteonul Moților de la Țebea, reprezentanții Frontului Plugarilor, MADOSZ, Blocul Democratic și Partidul Socialist au concretizat Frontului Popular Antifascist, al cărui rol în spațiul public românesc a fost minor. Petru Groza mărturisește că a aderat la noua ideologie apoi, la noul regim: „Deci, făcând tabula rasa (sublinierea memorialistului) cu trecutul, am luat-o cu studiul de la început, adică de la alfa, până am ajuns la Karl Marx și Engels și la cunoașterea mai îndeaproape a marilor transformări din Uniunea Sovietică, cercetând eu cu de-amănuntul istoria Marii Revoluții Bolșevice, și îndeosebi frământările politice și economice din uriașul stat socialist. Astfel am petrecut multe ceasuri asupra lecturii scrierilor lui Lenin, Stalin și alții, precum și asupra rapoartelor către congresele anuale ale lui Stalin, cu hărțile acelea grafice în care arăta dezvoltarea industriei grele, realizările în domeniul politic și social, etc., etc.” (Op. cit., p. 485). Și continuă: „Comparația dintre toate aceste studii (ale lui Hitler, Mussolini, etc.-n.n.) și ceea ce au scris Marx și Engels, Lenin și Stalin și a înfăptuit Marea Revoluție Bolșevică, ca și munca conducătorilor acesteia, duce consecvent și fără greș orice creier ordonat la concluzia că adevărul este de partea marxiștilor, care își pregătesc și organizează acțiunile în mod științific, întemeiați pe legea generală a veșnicei mișcări și a contradicțiilor…” (Op. cit., p. 487).

Din tot ce am prezentat rezultă, pentru noi, o întrebare. A fost Petru Groza  un agent de influență al sovieticilor? Poate cu timpul, cu noi documente din arhivele sovietice, se va putea clarifica acest aspect. Să menționăm că în deschiderea Memoriilor, scrise și rescrise în perioada 1947-1957, fiul memorialistului, Liviu Groza, precizează că apariția acestei cărți nu a fost agreată înainte de 1989. Oare de ce?

Dr. Gheorghe Firczak