Meniu Principal

Ovidiu Bălan: Doresc continuarea proiectelor începute alături de dumneavoastră

MIRACOLUL ÎMPLINIRILOR COMUNITARE presupune unitatea cetățenilor, experiența și continuitatea aleșilor în buna gospodărire a localității
Stimați cetățeni ai municipiului Orăștie,
Anul 2024 particularizează acest burg transilvănean în context geografic, istoric și spiritual, în care oamenii trăiesc de veacuri sub semnul credinței, al iubirii de vatră strămoșească, al rațiunii tolerante și al omeniei.
Aniversarea a 800 de ani de la atestarea documentară a localității noastre este un prilej de a răsfoi, în acest an electoral, simbolicul calendar sufletesc al comunității, care își sărbătorește împlinirile prin oamenii ei, conștienți că ,,înțelegerea cetățenilor, este zidul orașelor’’, conform unui dicton latin.
De aceea, mă simt dator să vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați încredințat cele trei mandate de primar, asigurându-vă că m-am străduit, împreună cu toți colaboratorii, cu Legislativul, cu Executivul și cu Consiliul Local al Orăștiei, să venim în întâmpinarea aspirațiilor dumneavoastră, ale cetățenilor orașului, asigurând o administrație locală eficientă și transparentă, cu dorința de a lăsa copiilor și nepoților noștri, un oraș frumos și prosper, care să-i recheme acasă pe cei plecați pe alte meleaguri, unde să găsească bucuria spațiului străbun.
Ca fiu al acestui oraș, născut și crescut aici, unde mi-am întemeiat familia, având părinți, bunici și străbunici care au trăit și au muncit, cu dragoste de neam și țară, e firesc să doresc continuarea proiectelor începute, să finalizăm împreună cu dumneavoastră ceea ce ne-am propus și ceea ce contribuie la optimizarea condițiilor noastre de viață.
Așadar, stimați concetățeni, vă rugăm să mergeți la vot, să chibzuiți cu înțelepciune când puneți ștampila, contribuind astfel democratic la împlinirea dezideratelor noastre civice.

 

Comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Hunedoara  Cod Mandatar Financiar: 21240002

Executat de SC MIDAS MEDIA SRL