Meniu Principal

NOI MĂSURI ”SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA”

În mai puțin de o săptămână de la anunțul președintelui PSD, Coaliția a aprobat un nou set de măsuri pentru sprijinirea populației și refacerea echilibrelor economice .

PSD a urmărit, și are drept prioritate în perioada următoare, să ajute cât mai mult posibil categoriile cele mai vulnerabile să facă față scumpirilor

DE LA 1 IULIE

  • 3,2 milioane de pensionari, cu pensia mai mică de 2.000 de lei/lună vor primi un sprijin unic de 700 de lei;
  • 1,2 milioane de salariați din sistemul public vor beneficia de creșterea cu un sfert a diferenței de salariu prevăzută de legea salarizării unice.

În total acest pachet de sprijin are o valoare de 1,1 miliarde de euro.

ALTE MĂSURI:

  • Amânarea cu 9 luni a ratelor bancare pentru cetățenii și companiile aflate în dificultate – măsură asumată de PNL;
  • Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%;
  • Suspendarea angajărilor la stat, începând cu data de 1 Iulie;
  • Creșterea colectării veniturilor cu 10 miliarde de lei;
  • Accelerarea absorbției fondurilor europene.

Prioritatea PSD rămâne oprirea/combaterea scumpirilor, readucerea sub control a inflației și asigurarea unor echilibre funcționale în relațiile economice.

În acest sens, are în vedere nu doar măsuri executive ci și proiecte legislative precum Legea anti-speculă, Legea transparenței adaosului comercial, Legea marjei limitate de adaos comercial pentru produsele subvenționate/susținute de stat.

Important este ca să fie atacate și cauzele de fond ale scumpirilor, nu doar consecințele.

În egală măsură, trebuie oprit derapajul financiar al țării; deficitele trebuie să redevină sustenabile. În acest sens s-au luat și se vor aplica măsuri de reducere a cheltuielilor, fără afectarea investițiilor, și de creșterea a veniturilor – element vital care, însă, depinde de reașezarea echitabilă a fiscalității dar și de creșterea mult mai accentuată a absorbției fondurilor europene.

Viorel Sălan – Deputat PSD Hunedoara