Ministrul Dezvoltării vizită de lucru în județul Hunedoara
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veştea, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în județul Hunedoara și îi mulțumesc că a răspuns pozitiv invitației noastre.
Ministrul Veștea a reiterat susținerea pe care o acordă comunităților locale din județul nostru, care derulează o serie de proiecte finanțate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, menite să asigure o dezvoltare durabilă și să aducă prosperitate și progres pentru hunedoreni. Punctual, Adrian Ioan Veștea a vizitat două obiective, din orașul Călan și comuna Romos, dar a avut și o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale și județene în cadrul căreia s-au purtat discuții constructive despre proiectele și inițiativele din domeniul dezvoltării și administrației publice. Pentru Partidul Naţional Liberal, al cărui reprezentat este ministrul Dezvoltării Adrian Veștea, în centrul politicilor publice și sociale se află cetățeanul și pentru a putea vorbi cu adevărat despre o dezvoltare sustenabilă nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Acesta este dezideratul Partidului Național Liberal, pus în practică de factorii decizionali de la nivel guvernamental.
Vetuța Stănescu, deputat PNL