Miniștrii PSD au îndeplinit criteriile prevăzute în PNRR
PSD anunță că miniștrii social-democrați au îndeplinit toate jaloanele prevăzute, pentru trimestrul III 2022, în Planul Național de Redresare și Reziliență al României
În același timp, PSD își exprimă speranța că și ceilalți membri ai Guvernului vor îndeplini jaloanele din PNRR aferente domeniului lor de activitate, până la data transmiterii cereri de plată către Comisia Europeană.
În cazul unor ministere unde întârzierile sunt mai mari, cum ar fi de exemplu Ministerul Energie, PSD este dispus să ofere sprijin pentru accelerarea activității, astfel încât jaloanele să fie îndeplinite, iar România să poată obține tranșa de fonduri europene aferentă trimestrului III.
Referitor la comunicatul USR în care se afirmă că sunt 15 jaloane neîndeplinite, dintre care unul care ar fi fost în sarcina Ministerului Culturii, este cu totul fals. Ministerul Culturii a îndeplinit acest jalon încă din 16 iunie, când s-a emis OUG 83/2022*.
OUG 83/2022 și-a urmat parcursul legislativ, fiind aprobată, cu amendamente, de Senat, iar în data de 4 octombrie 2022 proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență 83/2022 a fost adoptat de Camera Deputaților, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial. Jalonul este îndeplinit!
« PLAFONAREA PREȚULUI LA LEMNUL PENTRU FOC (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) LUCRĂRI ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR »