Ministerul Familiei: Schimbări radicale în procedura de atestare şi statutul asistentului maternal
” Am reușit! După 21 de ani, România va implementa noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.
Camera Deputaților a aprobat astăzi Ordonanța de Guvern care aduce aceste modificări, printre care se numără:
- obligativitatea absolvirii studiilor liceale sau a învățământului profesional – Pentru asistenții maternali aflați acum în sistem și care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condițiile de studii, aceștia trebuie să facă dovada înscrierii în învățământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a actului legislativ, precum și obţinerea, în termen de maximum 5 ani, a certificatului de absolvire a învățământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul „A doua șansă”
- Asistenții maternali se vor pensiona conform Codului Muncii – înainte puteau continua activitatea de asistent maternal și după pensionare;
- creșterea vârstei la care o persoană poate deveni asistent maternal de la 18 la 21 de ani;
- un asistent maternal va putea lua în îngrijire maxim 2 copii, cu excepția copiilor care fac parte dintr-un grup de frați;
- diferența de vârstă între asistent și copii nu va putea fi mai mare de 47 de ani, dar nici mai mică de 18 ani;
- locuința asistentului maternal va trebui să fie într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale și după caz abilitare/reabilitare a copiilor pe care îi va primi în plasament;
- asistenții maternali vor fi evaluați la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară și vor urma cursuri de perfecționare în fiecare an.
Le mulțumesc tuturor colegilor deputați care au înțeles că avem nevoie de reguli mai clare și mai aspre așa încât copiii României din sistemul de protecție să aibă condițiile necesare creșterii și dezvoltării sănătoase”,
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
« Schimbări în Consiliul Local al Municipiului Deva: noii consilieri locali supleanți au depus jurământul (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Clipe magice la Consiliul Județean Hunedoara »