MINISTERUL FAMILIEI: Protocoale de colaborare în domeniul politicilor referitoare la familie și tineret
Necesitatea adoptării cu prioritate a unor politici pentru sprijinirea familiilor și a natalității, ameliorarea continuă a programelor pentru sprijinirea tineretului, inclusiv a studenților și a tinerilor întreprinzători, precum și pentru combaterea dependențelor de diverse tipuri și stimularea coeziunii sociale au fost principalele teme de dezbatere pe care le-am avut cu omologii mei din guvernul italian, doamna Eugenia Roccella, ministrul Familiei, Natalității și Egalității de Șanse și domnul Andrea Abodi, ministrul Sportului și Tineretului.
Vizita în Italia din aceste zile, 18-19 septembrie 2024, s-a înscris în strategia de dezvoltare a cadrului oferit de Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic Consolidat între România și Italia, semnată la Roma de premierii Marcel Ciolacu și Giorgia Meloni, cu ocazia Ședinței Comune a guvernelor român și italian din 15 februarie 2024.
În vederea atingerii unor obiective concrete legate de temele discutate, am semnat cu cei doi miniștri italieni două protocoale de colaborare, unul în domeniul politicilor referitoare la familie și unul în domeniul politicilor legate de tineret. Aceste documente sunt menite să întărească cooperarea între România și Italia în sectoarele respective, începând cu constituirea unor comitete tehnice, care să elaboreze o agendă comună a activităților.
În cadrul acestei deplasări am avut o întâlnire și cu conducerea Asociației Casa Internațională a Femeilor, proiect susținut de Serviciul de Coordonare a Femeilor alese de Municipalitatea din Roma, care are drept linii de acțiune prioritare primirea și sprijinirea femeilor aflate în dificultate și/sau victime ale violenței, dar și consilierea în domeniul sănătății reproductive.
Am fost însoțită la aceste reuniuni de către Alina Hagima, secretar general al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Gabriela Dancău, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Italia, căreia îi mulțumesc din inimă pentru tot sprijinul acordat.
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
« VIOREL SĂLAN, deputat PSD: PNL încearcă să plagieze programul PSD (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Echipele liberale din Ținutul Pădurenilor și municipiul Hunedoara se pregătesc de campania electorală »