Medicii Hunedoarei: Dr. Horia Alexandru Toma
Dr. Toma este medic specialist gastroenterologie, născut și crescut în Hunedoara. A făcut facultatea și rezidențiatul la Cluj-Napoca. A descoperit specialitatea în anul al patrulea de rezidențiat, când a și venit la spitalul din Hunedoara ca să facă practica pe perioada de vară, la secția de Gastroenterologie.
„Mi-a plăcut că erau multe investigații de făcut: ecografia, endoscopia etc. Am dat examen pentru postul de la Spitalul municipal Dr. Alexandru Simionescu în ultimul an de rezidențiat, adică în august 2015. Am început să lucrez aici din ianuarie 2016”.
Vorbind despre campania Medicii Hunedoarei, prin care încercăm să alăturăm câte un chip numelor medicilor din Hunedoara, dr. Toma a adus în discuție și medicii cu mai multă vechime din spital.
Tatăl său este pensionar și a lucrat ca medic militar la penitenciarul din Bârcea Mare. Horia Toma nu crede că asta a avut o influență asupra alegerii carierei sale. „Cred că am ales medicina pentru că pur și simplu asta mi se potrivea. Dacă nu era medicina, nu știu ce altceva ar fi fost; poate domeniul IT, pentru că am terminat liceul de informatică și cam toți colegii mei s-au orientat către IT. Sigur, în studenție a fost greu, pentru că e foarte mult de învățat și nu prea ai satisfacții, lipsește partea practică și nu ajungi să interacționezi prea mult cu pacienții. Abia în ultimii trei ani de facultate, în anii IV, V și VI, apuci să vezi efectiv bolnavul”.
Părinții sunt cei care duc greul, în cazul studenților la medicină, iar dr. Toma își amintește și acum că pe lângă susținerea financiară, părinții erau cei care așteptau cu sufletul la gură să-i sune și să le spună cum s-a descurcat la examene. Dr. Horia Alexandru Toma are un frate care este și el medic, specialitatea sa fiind psihiatria. Nu crede că familia sa a avut o influență foarte mare asupra drumului pe care l-a urmat în viață și este de părere că atitudinea părinților ar trebui să fie deschisă, că părinții ar trebui să le dea copiilor libertatea de a-și alege o profesie în care să se simtă în largul lor.
„Oamenii se bucură când vin la medic și pot să își deschidă sufletul în fața acestuia. Este foarte important să găsească o vorbă bună, mai ales că vin la noi oameni aflați în suferință. Categoric îi ajuți pe pacienți, vorbind frumos cu ei”, este de părere domnul doctor Toma.
« DAS Deva plătește, astăzi, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Laurențiu Nistor: Doamna deputat Stănescu lăsați minciunile! V-ați făcut încă odată de râs! »