Măsuri pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă UE
Comisia analizează posibilitatea de a folosi instrumentul REACT-EU pentru a oferi sprijin refugiaților care ajung în țările UE
În cadrul Reuniunii Informale a Miniștrilor Responsabili cu Implementarea Politicii de Coeziune, ce a avut loc în Franța, toate statele membre și-au exprimat sprijinul și compasiunea pentru poporul ucrainean, cu toții fiind de acord că sunt necesare câteva măsuri pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă UE.
Comisia analizează posibilitatea de a folosi instrumentul REACT-EU pentru a oferi sprijin refugiaților care ajung în țările UE. Este un moment în care unitatea în cadrul Uniunii Europene s-a văzut. Până acum, în țara noastră au intrat peste 90.000 de refugiați. România va continua să fie solidară și să sprijine țara vecină.
Cât despre Politica de Coeziune, a fost luată decizia urgentării aprobării acordurilor de parteneriat și programelor operaționale. Mesajul meu a fost că pentru România este vitală finanțarea unor investiții în transport, mediu, social, digital și în sănătate.
Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene