Meniu Principal

MARIUS MUTULESCU, vicepreședinte PNL Hunedoara: Doamnei Stănescu nu-i plac decât candidaturile pe listele de partid

Mutulescu: Doamna Stănescu nu și-a asumat candidatura la CJ Hunedoara. Nu a respectat decizia Biroului Politic Național. O decizie pe care și dânsa a votat-o!

Invitat la postul local de televiziune Quantum TV, Marius Mutulescu, vicepreședinte PNL Hunedoara, și-a exprimat dezamăgirea față de președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu. De asemenea, Mutulescu a  prezentat încă odată motivele care stau la baza deciziei sale de a nu o susține și de a nu o vota pe Stănescu la alegerile parlamentare.

Marius Multulescu, vicepreședinte PNL Hunedoara “i-a bătut obrazul” deputatului Vetuța Stănescu reproșându-i inconsecveța de care dă dovadă precum și faptul că nu-i plac decât candidaturile pe lista de partid.

“Poți să susții sau nu, o candidatură. Este democratic. Nu trăim în Cuba sau în Corea de Nord. De exemplu, Crin Antonescu a spus că nu-l votează pe Ciucă! Ce-o să facem acum cu el? Îl dăm afară pe Crin Antonescu din țară? Îl trimitem în exil?”, a întrebat retoric Mutulescu

(…)

“A fost o hotărâre în Biroul Politic Național, unde doamna președinte Vetuța Stănescu este membru. În hotărâre scrie negru pe alb, fără derogări: Candidatul la Consiliul Județean sau reședința de județ va fi președintele partidului. Deci, dânsa trebuia să-și asume candidatura la Consiliul Județean Hunedoara. A fost o hotărâre a Biroului Politic Național. Deci, tu votezi ceva( Vetuța Stănescu n.r) și vii acasă și zici, păi nu îl punem pe Călin Marian să candideze. De ce nu respecți ce scrie acolo? Cum vine asta?, a întrebat retoric Mutulescu.

De ce nu respecți ce scrie acolo? Sau dacă nu vrei să respecți, vii cu o derogare. Te duci la  Ciucă, îi spui domnu’ președinte, îi Marius Mutulescu acolo, care mă obligă să candidez! Eu nu vreau să candidez, că eu vreau să candidez numai pe liste. Nu vreau să candidez uninominal. Îi convingi și pe ceilalți colegi ai tăi din Biroul Politic Național și le spui să-ți dea o derogare pentru județul Hunedoara. O votează, vii cu ea acasă la Mutulescu…sărut mâna, am înțeles, vă susțin!, a subliniat Mutulescu.