Luna curățeniei în județul Hunedoara – Săptămâna a 2-a
Acțiuni organizate de elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva pentru ecologizarea zonelor verzi
Câteva sute de elevi din municipiul Deva și peste 1500 din întreg județul au înlocuit vineri sălile de curs cu zonele verzi ale orașelor și au curățat spațiile verzi din jurul școlilor.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian a participat, împreună cu subprefectul Lorincz Szell, la acțiunile organizate de elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva pentru ecologizarea zonelor verzi din apropierea liceului.
Coordonați de către directorul unității de învățământ, Sorin Demeter, elevii din clasele a IX-a și a XI-a au adunat deșeurile de pe străzile din perimetrul Miorița – Mărăști – Sala Sporturilor și o parte din Bd. 22 Decembrie.
Acțiunea de ecologizare face parte din programul campaniei „CURĂȚĂM ROMÂNIA” – LUNA CURĂȚENIEI ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA” al cărui partener este și Instituția Prefectului, care a dat startul acțiunilor în prima zi a lunii aprilie.