Meniu Principal

Ludovic Orban: Gestionarea cât mai eficientă a fondurilor europene

”Am avut o întâlnire cu reprezentanți ai administrațiilor locale din regiunea Centru: Alba, Mureș, Sibiu, cu care am discutat despre gestionarea cât mai eficientă a fondurilor europene, prin proiecte regionale care să asigure dezvoltarea județelor și reducerea discrepanțelor dintre ele.

O problemă importantă a acestor administrații o constituie realizarea unui drum expres care să unească principalele orașe, pe axa Sighisoara-Mediaș-Teiuș și să creeze o legătură între Autostrada Transilvania și Autostrada Sebeș-Turda.

Acest drum expres ar asigura o conexiune mult mai bună a zonei cu rețeaua națională de autostrăzi și drumuri rapide și o deschidere economică către partenerii comerciali din Europa.

Regiunea Centru se află printre regiunile cu o dezvoltare economică în creștere, prin ramuri importante ale industriei precum cea auto, prelucrarea lemnului, industria alimentară sau a materialelor de construcții.

În plus, datorită patrimoniului cultural, zona dispune de un potențial turistic important și diversificat. De aceea, dezvoltarea rețelelor de transport reprezintă o prioritate, pentru o promovare cât mai amplă a regiunii.

I-am asigurat pe reprezentanții Regiunii Centru de toată colaborarea mea, pentru implementarea proiectelor vitale pentru dezvoltarea acestei zone.”

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal