Lucrările de modernizare a drumului județean Hunedoara-Călan continuă
Au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,1 milioane de lei
Execuția lucrărilor de modernizare a DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050 – km 22+791) a ajuns la un progres fizic de 30%.
Până în prezent au fost realizate lucrări de construcții în valoare de 5,1 milioane de lei după cum urmează: amenajare a teritoriului, terasamente, suprastructură, consolidări, scurgerea apelor, semnalizare și organizare de șantier.
Valoarea totală a proiectului este de 29,1 milioane de lei cu TVA, iar finanțarea este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul operațional Regional 2014-2020.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au efectuat marți, 19 mai 2020, o vizită în teren pe șantierul acestei investiții.