Meniu Principal

LUCRĂRI ÎN PLENUL SENATULUI

În ședința de plen a Senatului României a fost adoptată o inițiativă legislativă pe care am promovat-o împreună cu colegii mei parlamentari PSD din Hunedoara – Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Au fost înregistrate 93 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 22 de abțineri. Senatul este Camera decizională.
Succint, actul normativ va asigura posibilitatea instituirii unei rute alternative de formare profesională pentru structurile militare ale Ministerului Afacerilor Interne (Jandarmerie, DSU, IGSU, DGIPI și IGAV), la nivel de studii universitare de master destinată candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare să contribuie la acoperirea deficitului de personal calificat cu statut de ofiţer.
Propunerea a fost deja adoptată de Camera Deputaților cu 220 de voturi “pentru”, 7 voturi “contra” și 53 de abțineri.
Viorel Sălan, deputat PSD


(Stirea urmatoare) »