Meniu Principal

Lucian Rus: Sântuhalm este o comunitate dinamică și importantă în contextul dezvoltării municipiului Deva

Lucian Rus, primarul municipiului Deva a avut discuții cu reprezentanții comunității din Sântuhalm, localitate aparținătoare de Deva
Am pus în discuție probleme legate de siguranța traficului pe DN 7, am dialogat pe tema trotuarelor și a trecerilor de pietoni atât de necesare pentru creșterea siguranței traficului pietonal.
În context, am reiterat importanța devierii traficului greu cu ocazia realizării unui nou punct de descărcare al autostrăzii, o soluție care ar putea refunctionaliza zona adiacentă a DN7.
Am vorbit comunității despre necesitatea construirii unei grădinițe noi care să respecte cerințele moderne ale unui astfel de spațiu utilizând fondurile europene în acest sens și am convingerea că în anii care vin vom reuși să facem asta.
Am pus în discuție o mai bună gestionare a salubrității în zonă, multumindu-le tuturor celor prezenți pentru implicarea în tot ceea ce înseamnă o comunitate îngrijită.
A fost un dialog realist, constructiv și care ne aduce mai aproape de impunerea soluțiilor pe care le-am gândit pentru Sântuhalm.
Știu că problemele sunt multe, dar știu în același timp că nimic nu poate să stea împotriva muncii pe care o facem în slujba fiecărui cetățean care se raportează la Deva ca la un loc în care investim timp și pricepere.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire, celor prezenți pentru ideile constructive și pentru modul în care participă în fiecare zi la construcția unei comunități durabile.
Mă înclin și vă promit că alături de colegii mei voi continua să fac ceea ce trebuie pentru Deva”, Lucian Rus, primarul Municipiului
Deva.