Lucian Rus, primarul municipiului Deva: Nu avem timp de pauză! Sunt foarte multe lucruri de făcut!
Invitat la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Lucian Rus, primarul municipiului Deva a punctat câteva aspecte care au vizat primele două luni de mandat. “Vreau să vă spun că nu este nevoie de o perioadă de grație din partea cetățenilor pentru că avem atât de multe de făcut. În aceste două luni, chiar și în perioada sărbătorilor, împreună cu colegii am lucrat. Chiar și în data de 30 decembrie am depus un nou proiect de cinci milioane pentru iluminatul public din municipiul Deva. S-a lucrat și în perioada sărbătorilor. Nu avem timp de pauză!”, a concluzionat Lucian Rus.
Lucian Rus: Avem foarte multe lucruri de recuperat. Avem foarte multe lucruri de făcut!
„Dacă aș face o scurtă retrospectivă a celor două luni care au trecut de la preluarea mandatului aș puncta cu cele trei proiecte depuse.
„Parcul IC Bătrianu”, un proiect de 40 de milioane de lei. Acest proiect s-a dorit să fie implementat acum doi ani, pe fonduri de la bugetul local. Nu am fost de acord cu acest lucru! Am găsit soluții de finanțare europeană și am depus acest proiect.
Un alt proiect, în valoare de trei milioane de euro, vizează zona Archia. Am identificat o zonă în care putem construi un parc, iar în urma consultărilor pe care le-am avut cu oamenii din zonă, aceștia au fost de acord cu acest proiect, astfel că am depus și acest proiect spre finanțare.
Al treilea proiect vizează iluminatul public. Încă din prima zi de la preluarea mandatului am început să rezolvăm din problemele apărute la iluminatul public. Chiar dacă am reușit să remediem 90 la sută din problemele identificate mai avem încă de lucru. Sunt cartiere precum „Micul Dallas” sau zona Zăvoi unde sunt este nevoie de stâlpi sau corpuri de iluminat. În acest sens am depus acest proiect unde sunt prevăzuți 125 de stâlpi noi și aproximativ 250 de corpuri de iluminat. Mai avem mult de lucru, suntem doar la început, dar cred că cu toții trebuie să înțelegem că avem atât de multe probleme în orașul nostru iar o schimbare radicală nu se poate face imediat”, a concluzionat, Lucian Rus, primarul municipiului Deva.