Locuințe sociale: 10% din totalul dosarelor, reactualizate conform legii
Dosarele reactualizate până la data de 29 octombrie 2021 vor fi verificate și evaluate
Aproape 700 de deveni au depus, până în prezent, cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale la Direcția de Asistență Socială Deva, dar mai puțin de 100 dintre aceștia și-au actualizat dosarele până la sfârșitul lunii octombrie 2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 privind locuințele, republicată.
Dosarele reactualizate până la data de 29 octombrie 2021 vor fi verificate și evaluate, în luna noiembrie 2021, de către „Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe destinate închirierii”, constituită conform Hotărârii Consiliului Local nr. 392/2021, care va stabili, totodată, și ordinea de prioritate a solicitanților la repartizarea locuințelor sociale pentru anul 2022.
Criteriile pe baza cărora se soluționează cererile și se repartizează locuințele sociale au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 317/2021, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de consiliu sau accesând link-ul: http://www.primariadeva.ro/…/hotararea-nr-317-privind….
Lista solicitanților îndreptățiți să primească, anul viitor, o locuință socială – în ordinea de prioritate stabilită, va fi prezentată spre aprobare Consiliul Local Deva, în luna decembrie 2021.
După aprobare, documentul va fi afișat la sediul Direcției de Asistență Socială Deva.
De la începutul anului, 64 de persoane din municipiul Deva au depus cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale.
Direcția de Asistență Socială Deva