Legile Justiției au fost adoptate de către Senat, cameră decizională
Acestea reprezintă un obiectiv important în ridicarea MCV și în aderarea României la spațiul Schengen.
Noile Legi vin să modernizeze justiția, să o alinieze la principiile europene, să consolideze independența sa și să asigure o mai mare eficiență, toate cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Atât în Ministerul Justiției, cât și în Parlament, PNL a făcut toate demersurile necesare pentru a îndrepta imperfecțiunile care afectau sistemul și pentru a repara tot ce a fost mutilat în anii precedenți în justiție.
Ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu, a implementat în textele legilor opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneția, recomandările din MCV și s-a consultat cu toate instituțiile responsabile din domeniu.
Vasilică Potecă, senator PNL
« PSD susține majorarea punctului de pensie și a pensiei minime cu cel puțin 10 la sută (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Gheorghe Firczak ales vicepreședinte pentru Relația cu Parlamentul și responsabil coordonator al asociațiilor de revoluționari pentru Zona de vest »