Legile Educației, votate astăzi în Camera Deputaților
În urma dezbaterilor avute atât în Parlamentul României, cât și în țară, cu elevi, studenți, părinți, cadre didactice, personalul auxiliar din învățământ, oameni de afaceri, autorități publice locale, societate civilă și cultele religioase, Legile Educației au fost votate, cu amendamentele care vin în sprijinul comunității școlare și universitare.
Dintre toate amendamentele susținute, menționez:
- Învățământ tehnologic în sistem dual, prin care putem pregăti tinerii pentru meseriile cerute de piața muncii;
- Cabinete medicale și cabinete stomatologice vor fi înființate în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din țară până în 2030;
- Siguranța în școli a cadrelor didactice și a elevilor este esențială pentru desfășurarea actului educational;
- Starea de bine a elevilor urmează să fie asigurată și prin introducerea de noțiuni pentru acordarea primului ajutor;
- Partidul Social Democrat și-a asumat și susținut amendamentele înaintate de cele 13 din 18 culte religioase recunoscute;
- Combaterea abandonului școlar prin extinderea programului de rechizite școlare, generalizarea Programului Național „Masă Sănătoasă” la nivelul întregii țări, asigurarea gratuității transportului pentru elevi și ore online pentru copiii și tinerii care suferă din cauza unor boli și nu pot ajunge la școală, prin programul „Școala din Spitale”;
- Reglementarea învățământului din penitenciare și școli de reeducare, pentru ca tinerii și adulții care sunt privați de libertate să poată să își continue parcursul educational;
- Oferirea de burse sociale de 300 de lei pe lună pentru elevii proveniți din medii dezavantajate, grupuri vulnerabile, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă’’;
- Burse lunare în valoare de 700 de lei pentru mamele minore cu condiția frecventării orelor de curs pe perioada anului școlar;
- Liceele silvice vor fi reglementate, asemeni liceelor agricole;
- Înființarea de unități de învățământ de tipul ”școală românească din afara granițelor țării”, cu predare în limba română, în acele state în care există comunități românești istorice sau însemnate numeric.
- Avem conștiința împăcată pentru că am muncit, zi și noapte, luni întregi, pentru a aduce proiectele acestea cât mai aproape de ideal, având un singur gând: viitorul țării pe care o iubim și viitorul școlii românești.
*Pentru a citi întregul text legislativ, puteți accesa link-urile:
« Lege privind plata asistenților persoanelor cu handicap (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Amendamentele principale susținute de PSD la legile educației »