Meniu Principal

LEGI IMPORTANTE ADOPTATE ÎN CAMERA DEPUTAŢILOR

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice. Iniţiativa legislativă vizează ca protecţia infrastructurilor critice naţionale să constituie componentă a securităţii naţionale.
Totodată, este urmărită introducerea unor norme juridice menite să contribuie la asigurarea securităţii infrastructurilor critice naţionale/europene prin crearea cadrului legal necesar pentru ca proprietarilor/operatorilor/administratorilor de infrastructuri critice naţionale/europene (ICN/ICE) să li se permită accesul la elementele de infrastructură critică naţională/europeană, în scopul realizării mentenanţei acestora sau pentru remedierea unor disfuncţionalităţi intervenite în funcţionare.
Votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Tot azi am adoptat şi Proiectul de Lege privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, precum și pentru modificarea art.2 din Legea nr.114/2007 privind sprijinul acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, Grecia (PL-x 604/2023).
Sumele alocate de la bugetul de stat sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare, printre altele, restaurării şi conservării bunurilor din patrimoniul imobil şi mobil; achiziţionării de imobile necesare desfăşurării activităţilor liturgice, culturale şi mediatice ale unităţilor de cult; activităţilor de asistenţă socială şi medicală susţinute de unităţile de cult organizate de Mitropolia Basarabiei în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni; organizării unor manifestări cultural-religioase şi mediatice; construirii, amenajării şi reparării clădirilor având destinaţia de aşezăminte culturale, de asistenţă socială şi medicală, restaurării, reparării, întreţinerii şi administrării clădirilor aparţinând centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor şi mănăstirilor, inclusiv a clădirilor pentru învăţământul teologic.
Potrivit unui amendament adoptat de Senat, o sumă similară, echivalentă cu două milioane de euro, se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, din Grecia.
Prevederile legii intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.