Laurențiu Nistor: Fondurile europene sunt vitale pentru implementarea proiectelor
Tranziție Justă. Fonduri europene pentru județul Hunedoara
La sediul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara s-a desfășurat o întâlnire mediată de conducerea administrației județene între directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sorin Maxim, și primarii unităților administrativ teritoriale din Valea Jiului: Vasile Jurca (Petrila), Tiberiu Iacob Ridzi (Petroșani), Nicolae Dunca (Aninoasa), Cristian Merișanu (Vulcan), Lucian Resmeriță (Lupeni) și Dănuț Buhăescu (Uricani).
Inițiativa președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, de a organiza această întâlnire are la bază dorința de a centraliza cât mai eficient proiectele care pot obține finanțări nerambursabile de la Comisia Europeană prin Fondul pentru o Tranziție Justă. În acest sens, a fost stabilit un mod de lucru cu primăriile, astfel încât toate documentele necesare să fie transmise către ADR Vest în cel mai scurt timp.
„Cred că dezvoltarea județului nu poate fi realizată doar cu fonduri proprii sau guvernamentale. Am mai spus-o și o repet: fondurile europene sunt vitale pentru implementarea proiectelor menite să îmbunătățească viața hunedorenilor. Localitățile din județ, care trec prin aceste transformări, care au avut un profil industrializat, au șansa de a obține fonduri importante prin acest program și sper ca, prin implicarea colegilor primari, județul nostru să atragă sume consistente. Astăzi ne-am întâlnit cu primarii din Valea Jiului, dar vom avea întâlniri cu toți primarii și îl vom invita pe ministrul fondurilor europene în județul Hunedoara”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
„Dintre domeniile eligibile, aproximativ o treime se adresează administrațiilor publice locale. Alocarea banilor se va face în baza strategiei, pentru că toate finanțările se acordă în baza tipologiilor fondurilor europene. Trebuie să vă gândiți la o strategie de reconversie, pentru că degeaba veți avea drumuri frumoase dacă nu vă veți dezvolta”, le-a transmis Sorin Maxim primarilor din Valea Jiului.
La întâlnirea de la Deva au mai participat domnii Adrian Mariciuc – director general în cadrul ADR Vest, Ion Bădin – vicepreședinte al CJ Hunedoara, Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara, precum și angajați din serviciile de resort din cadrul CJ Hunedoara.
Fondul pentru o Tranziție Justă reprezintă un instrument esențial pentru sprijinirea teritoriilor celor mai afectate de tranziția către neutralitatea climatică și evitarea adâncirii disparităților regionale, iar implementarea acestuia se va face prin intermediul Programului Operațional Tranziție Justă în cadrul căruia este alocată suma de 2,2 miliarde de euro pentru șase județe.
Fondul este instituit în cadrul politicii de coeziune, are ca scop reducerea disparităților regionale ca urmare a schimbărilor structurale din regiunile Europei și vizează, totodată, obiectivele politicii de coeziune în contextul specific al tranziției către neutralitatea climatică. Fondul va fi implementat prin gestiune partajată, în strânsă cooperare cu autoritățile naționale, regionale și locale și cu părțile interesate.
În cadrul întâlnirii de la sediul CJ Hunedoara au fost abordate și teme privind implementarea ITI (Investiții Teritoriale Integrate) în Valea Jiului și implementarea proiectului Linia Verde – Green Line.