Laurențiu Nistor: Avem obligația de a moderniza drumurile județene
Ținutul Pădurenilor este una dintre cele mai frumoase zone ale județului, cum puține mai găsim în țara noastră. Dacă dezvoltăm infrastructura, aceste zone vor fi din nou populate!
La preluarea funcției de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, am spus că unul dintre obiectivele mele e să dezvoltăm infrastructura rutieră a județului. Încet, dar sigur, facem pași frumoși și mari. Nu contează ce culoare politică are primarul, nu contează numărul de locuitori, contează că avem obligația de a moderniza drumurile județene la nivelul secolului în care ne aflăm. Cetățenii nu trebuie să sufere pentru că un primar are o altă apartenență politică decât președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Chiar dacă Guvernul ne-a redus fondurile pentru întreținerea drumurilor județene, în condițiile în care avem cea mai mare rețea de drumuri județene, noi încercăm să ne facem datoria. Într-un an, am reușit să modernizăm un sector important al DJ 687J Boș – Groș – Socet – Cerbăl – Feregi, un drum care oferă noi oportunități acestei zone.
Valoarea totală este de peste 6,5 milioane de lei.
O altă veste bună este că, în acest an, vom începe ample lucrări la alte zece drumuri județene!