Laurențiu Nistor: Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, solidaritate și de unitate
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la ceremonia organizată în cinstea Zilei Naționale a României.
Evenimentul s-a desfășurat în Piața Tricolorului din Deva în prezența unui număr redus de participanți, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
„Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, solidaritate și de unitate. Niciodată 1 Decembrie nu a fost mai trist ca acum, când ne luptăm cu un dușman invizibil, cu acest virus, care ne obligă să stăm la distanță unii de alții, dar ne și responsabilizează: să fim mult mai atenți cu cei de lângă noi, să-i protejăm pe cei dragi!”, a spus în discursul său președintele Laurențiu Nistor.
Poporul român merită să fie sărbătorit!
“Ziua de 1 Decembrie ne amintește despre idealul de veacuri al poporului român de a-și vedea toate teritoriile unite într-un singur stat modern, suveran și independent. 1 Decembrie ne amintește despre curaj, determinare și dorință de libertate.
În 1918, 1 Decembrie nu a fost doar un act politic și administrativ pregătit de marii oameni politici ai vremii. Ziua Marii Uniri a fost marcată de atmosfera extraordinară creată de românii ardeleni – țărani, muncitori, funcționari, mici intelectuali, soldați – strânși cu zecile de mii pe câmpul lui Horia de la Alba-Iulia. Nu a mai contat frigul, distanța parcursă până acolo, faptul că au mers pe jos, cu carele sau cu trenul. A contat dorința lor de a se uni cu Țara și de a forma România Mare, liberă și neatârnată.
Pe noi, hunedorenii, sentimentul care ne încearcă astăzi este cu atât mai intens, cu cât primii oameni de frunte, care au vorbit mulțimii de la Alba Iulia, erau din județul Hunedoara. La tribunele amenajate pe câmpul lui Horea au urcat delegații din județul nostru. Ei au anunțat într-un glas 𝐔𝐍𝐈𝐑𝐄𝐀 necondiționată a Transilvaniei cu țara-mamă.
De aici înainte, calea țării spre recunoașterea de către marile puteri europene a fost deschisă, dar și provocările care au urmat au fost pe măsură. Vreme de peste 100 de ani, România a trecut prin încercări dificile care au consolidat credința și atașamentul față de valorile națiunii noastre.
Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, solidaritate și de unitate. Niciodată 1 Decembrie nu a fost mai trist ca acum, când ne luptăm cu un dușman invizibil, cu acest virus, care ne obligă să stăm la distanță unii de alții, dar ne și responsabilizează: să fim mult mai atenți cu cei de lângă noi, să-i protejăm pe cei dragi!
Dar oricât ar fi de grele vremurile și de drastice restricțiile, astăzi, de 1 Decembrie, poporul român merită să fie sărbătorit! Românii merită să se bucure!
La Mulți Ani, români! La Mulți Ani, România!”, a transmis Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara.