Lansarea cărții „Basmul fotbalului născocit împreună cu Marius Mitran”
Cartea este scrisă de binecunoscutul jurist și publicist Marian Nazat și apare în două volume la Editura RAO
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, organizează în ziua de 16 iunie 2018, ora 1100, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, un eveniment cultural prilejuit de lansarea cărții „Basmul fotbalului născocit împreună cu Marius Mitran”, în două volume, scrisă de Marian Nazat și apărută la Editura RAO.
„Scriu întruna, altminteri m-aș usca”
Numele lui Marian Nazat, reputat avocat în cadrul baroului București, este familiar celor care au urmărit viața politico-socială a României din ultimele trei decenii și care au citit analizele extrem de riguroase pe care acesta le publica săptămânal, începând din 1998, în ziarele Național, Azi, Cotidianul, Ziarul Financiar și Jurnalul Național.
Talentul scriitoricesc și l-a concretizat în volumele: În așteptarea morții (1994), împreună cu Paul Floricel Mocanu, Starea de anormalitate 1 și 2, România de-a-ndoaselea, România oranj, România târâș, Pe tălpile României, Țara de cobai și Jurnalul banalității (toate apărute la Editura RAO). Anul trecut, tot la Editura RAO, a publicat un valoros volum de interviuri cu titlul Lumea de azi, în care, printre alții, i-a avut ca interlocutori pe Augustin Buzura, Stelian Tănase, Radu Paraschivescu, Iosif Boda etc. De curând, a publicat un excelent și incitant volum de analiză a vieții politice românești din ultimii doi ani, volum intitulat Cartea ieruncilor. „Scriu întruna, altminteri m-aș usca, scriu ca să nu uit că exist, scriu pentru a nu lăsa buruienile să crească peste o lume deja moartă, scriu…” – este mărturisirea sinceră a autorului.
O minunată poveste a fotbalului mondial și românesc
Cele două foarte ample volume ce se vor lansa la Deva sunt dedicate fotbalului, pasiunea de o viață a avocatului Marian Nazat, o pasiune pe care a avut-o încă din copilărie, pasiune „neostoită”, așa cum mărturisește în dedicația pe care i-o face neuitatului Ioan Chirilă. Împreună cu prietenul său, publicistul Marius Mitran, pe care îl numește „fratele de basm fotbalistic”, Marian Nazat alcătuiește o minunată poveste a fotbalului mondial și românesc, cu nume celebre, cu meciuri de neuitat, cu echipe legendare, cu participări la mari manifestări fotbalistice etc. Este o poveste frumoasă, o poveste care ne aduce în fața ochilor momente de referință din istoria fotbalului și figuri legendare de fotbaliști, de la Eusébio și Bobby Moore, la Titus Ozon, Florea Dumitrache și Gheorghe Hagi.
Lectura este deosebit de agreabilă și, cu siguranță, împătimiții de fotbal nici nu vor simți că au ajuns la sfârșitul celor peste 1000 de pagini cât însumează volumele.
Întâlnirea cu Marian Nazat va fi un bun prilej pentru iubitorii fotbalului de a afla lucruri noi, interesante, despre cel mai îndrăgit sport de pe planetă.
Manager,
Ioan Sebastian Bara