La CJ, au fost aprobate o serie de proiecte importante
Continuarea investițiilor la Spitalul Județean de Urgență Deva
și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara se numără printre prioritățile perioadei următoare.
În cadrul ședinței Consiliului Județean Hunedoara, de la finele săptămânii trecute, au fost aprobate o serie de proiecte importante pentru realizare celor două obiective.
Modernizarea și extinderea rețelelor de apă din zona de competență a operatorului regional SC Apa Prod Sa Deva, proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), va trece într-o nouă etapă de implementare.
La Spitalul Județean de Urgență Deva, avem în plan să oferim condiții decente de lucru, nu doar pentru pacienți și cadrele medicale, ci și pentru angajații care își desfășoară activitatea în zona administrativă, prin etajarea corpului nou al Unității Primiri Urgențe (UPU) a cărei modernizare începe în curând.
Le mulțumesc consilierilor județeni pentru votul acordat în favoarea adoptării următoarele proiecte:
- Aprobarea studiului de fezabilitate pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014 – 2020” și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului;
- Proiect privind punerea la dispoziția S.C. APA PROD S.A. DEVA a terenurilor pentru realizarea investițiilor din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara, perioada 2014 – 2020”;
- Aprobarea cofinanțării „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, în perioada 2014 – 2020”
- Aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Extindere și etajare corp extins unitate de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva”, aflat în curs de execuție.
Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara