Meniu Principal

KineDok revine cu ediția a 11-a și deschide oficial sezonul la Mina Petrila

Urban Lab Valea Jiului vă invită la o seară specială de film documentar din cadrul KineDok powered by One World Romania.
 Gazda evenimentului este Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă, care vă așteaptă în inima fostei mine, la Centrul Pompadou, pentru un eveniment cu totul aparte.
  • Sâmbătă, 07 iunie
  • Centrul Pompadou, Mina Petrila
  • Ora 19:00

„Cealaltă” este un documentar emoționant despre Johana, o adolescentă prinsă între iubirea pentru sora ei cu dizabilitate și dorința de a-și construi propriul drum. Într-o familie copleșită de responsabilități, Johana încearcă să se elibereze de rolul de „copil de sticlă” și să își găsească propria voce.  Proiecția va fi urmată de o discuție deschisă cu un invitat special, despre echilibrul fragil dintre grijă, vină și afirmare personală.  Intrarea este gratuită, dar locurile sunt limitate!

 KineDok este un program unic în Europa, desfășurat simultan în cinci țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și România.
În România, proiectul este coordonat de Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film.
Fiecare țară contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează în sute de locații din toate cele 6 țări participante, generând o comunitate culturală vibrantă.
Publicul are ocazia să vadă filme de excepție, care nu ajung în cinematografele comerciale, și să participe la discuții valoroase cu regizori, protagoniști sau specialiști locali.
 Te așteptăm la deschiderea KineDok 11 – într-un spațiu alternativ, pentru un film care atinge sufletul.
Consiliul Județean Hunedoara