Intotero: Minerii și energeticienii vor putea să se pensioneze mai devreme
O nouă Lege adoptată de Parlament în beneficiul românilor, cu o largă aplicabilitate inclusiv în județul Hunedoara
Legea depusă de Partidul Social-Democrat pentru reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie a fost votată în plenul Camerei Deputaților.
Minerii și energeticienii de la Termocentrala Mintia, care lucrează în cele mai grele condiții, vor putea să se pensioneze mai devreme.
Finalizarea acestui proiect de lege este de asemenea rezultatul unui efort de echipa al parlamentarilor PSD de Hunedoara.
Proiectul de completare a Legii 197/2021 a trecut de vot și se referă la toți românii care își desfășoară activitatea în condiții similare. Respect!
Mulțumiri și felicitări domnilor David Nicolae și Iștoc Cristian, lideri de sindicate, pentru toată implicarea. În cadrul audiențelor și în toate întâlnirile noastre am avut discuții aplicate și am reușit să trecem această Lege.
Deputat PSD, Natalia Intotero