Întâlnirea anuală a cadrelor militare în rezervă și retragere
La Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva a avut loc, ieri, cea de-a VI-a ediție a evenimentului anual organizat de Filiala Județeană „Sarmizegetusa” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, intitulat „Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”.
Acțiunea, desfășurată atât la Monumentul Eroilor aflat în curtea Catedralei cât și în interiorul Bisericii, a fost organizată cu prilejul apropiatei Sărbători a Zilei Eroilor și a Zilei Rezervistului.
Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor, a oficiat o slujbă de pomenire în memoria soldaților care s-au sacrificat pentru libertatea românilor.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, invitat la întâlnirea rezerviștilor hunedoreni, le-a adresat celor prezenți mulțumiri pentru întreaga activitatea pusă în slujba României. A primit din partea organizatorilor Diploma de Onoare și a devenit, totodată, Membru de Onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, titlu onorific acordat și Episcopului Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor.
Alături de camarazii lor din Ministerul Apărării Naționale au fost prezenți și membrii ai Filialei „Țebea” a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne.